Scrieți un eseu argumentativ având ca temă analogiile ce se pot realiza între tabloul alăturat , aparținând pictorului german Johann Tischbein, intitulat
... pentru că: În primele 15 secunde se deduce imaginea eului care se plimbă în parc, însă unul care se va dovedi a fi cu totul altceva, şi anume un parc al sicrielor, al cavourilor. Urmează 7 secunde în care eul realizează că se află, de fapt, într-un univers cu totul diferit, după care zbuciumul sufletesc începe să se amplifice. Instanţa lirică simte treptat greutatea plumbului ce compune florile, amorul, aripile. În minutul 1:20 se produce strigătul eului care caută cu disperare „amorul de plumb” ce se îndepărtează uşor cu „aripele de plumb”. Rugăminţile par să fie fără rezultat. Cu toate acestea, în minutul 2:35, amorul încearcă să înţeleagă neliniştea sufletească, dar îl lasă pe eu să cadă, să recadă până în 3:57, când acesta se va contopi cu mortul şi va intra într-o perioadă de monotonie. Ceea ce urmează după 4:05 va fi ruperea totală dintre eternitate (moartea) şi mărginire (iubirea).
Introducere
Vom deschide proiectul prin a încadra cele două opere de artă în curentele artistice din care fac parte, şi anume: poezia „Plumb” de George Bacovia face parte din curentul numit simbolism, iar pictura lui Johann Tischbein, „Marea umbră” din iluminism. Simbolismul este un curent literar care a apărut în Franţa, la sfârşitul secolului al XIX-lea, ca o reacţie împotriva romanticilor, a impersonalităţii reci a poeţilor parnasieni. Precursor al simbolismului în Franţa este considerat Charles Baudelaire - prin volumele de versuri „Corespunderi”, „Florile Răului”, iar în literatura română Mihai Eminescu, mai ales prin muzicalitatea ce-l apropie de poezia simbolistă.
Iuminismul, curent din care face parte opera lui Johann Tischbein, este o mişcare ideologică şi culturală, antifeudală, desfăşurată în perioada pregătirii şi înfăptuirii revoluţiilor din secolele XVII - XIX în ţările Europei, ale Americii de Nord şi ale Americii de Sud şi având drept scop crearea unei societăţi „raţionale”, prin răspândirea culturii, a „luminilor” în mase. Iluminismul este o replică la adresa barocului, care încearcă să înlăture dogmele religioase şi să infiltreze luminarea maselor pe baza experienţei proprii.
„Scenă închisă” la scenă deschisă
Încă din cele mai vechi timpuri, omul a încercat să atribuie oricărei noţiuni o imagine specifică. Acest fenomen se regăseşte şi în cazul de faţă, o situaţie în care vom încerca să desenăm poezia lui George Bacovia, „Plumb”, cu ajutorul tabloului lui Johann Tischbein, „Marea umbră”. În acest sens vom realiza o poezie-tablou sau un tablou-poezie, prin care să evidenţiem câteva trăsături comune ale unor opere aparţinând unor curente artistice diferite.
Prin poezia „Plumb”, Bacovia împărtăşeşte noţiunea curentă a timpului, divizat în trecut, prezent şi viitor. Cum însă universul evocat este în dezagregare, timpul nu numai că nu cunoaşte dimensiunea viitorului, dar nici nu cuprinde prezentul, elementul existenţei. Acelaşi lucru s-ar putea afirma despre creaţia lui Johann Tischbein, şi anume: „Marea umbră”. Aici, nu se poate discuta în niciun caz despre un punct situat dincolo de momentul zero pe axa temporală întrucât imaginea, prin definiţie, surprinde o ipostază a trecutului. Desigur, ambele lucrări aduc prin acest timp ideea de obsesie a eului care va fi mereu captiv într-un univers pe care singur îl blochează.
Astfel, odaia deşartă de orice element reconfortant, asaltată de acea umbră vrăjmaşă, din pictura „Marea umbră”, sporeşte senzaţia solitudinii. La Bacovia, umbra este înlocuită de mort, în timp ce camera se metamorfozează în sicriu. Aici totul îl împinge pe eu să fugă de el, să caute prezenţa altora, ori medii presupuse a fi receptive, iar pentru că instanţa lirică nu încearcă să înfrunte lumea, ci doar să o evite, va rămâne un emigrant în interior. El nu va încerca decât să îşi piardă urma, să treacă printre „flori de plumb” fără să fie observat. Aceasta este o altă similitudine cu ceea ce se regăseşte în opera lui Johann Tischbein. Însă, din alt punct de vedere, figura centrală nu va dori acum să evadeze dintr-un spaţiu închis, să fugă de propria umbră, ci se gândeşte la o modalitate de a inversa rolurile.
Mai mult decât atât, registrul intern al persecutatului va cuprinde, în ambele cazuri, două atitudini fundamentale: una de mişcare continuă, de agitaţie febrilă şi cealaltă de încremenire sau pierdere totală. De exemplu, în „Plumb” scârţâitul şi strigătul sunt singurele elemente sonore care dau viaţă aceste morţi continue, în timp ce în „Marea umbră” focul este cel care mişcă imaginea de pe perete a unui gânditor pierdut în neant.
Foarte interesant este şi cuvântul „întors” din textul liric care, după cum ar spune Lucian Blaga, înseamnă întoarcerea mortului cu faţa spre apus. În schimb, în a doua creaţie, figura centrală este întoarsă cu faţa spre umbră, deci este cu spatele spre sursa de lumină ce ar putea semnifica, în plan simbolic, răsăritul.
George Bacovia şi Johann Tischbein sunt doi creatori de artă care se diferenţiază prin instrumentul ce redă pe coala albă de hârtie ideile lor, extrase din medii diferite. Unul se foloseşte de condei şi celălalt de pensulă ca să definitiveze, în cele din urmă, o creaţie ce pare că ar avea acelaşi autor. Trebuie precizat faptul că numitorul comun al celor două creaţii este monotonia, starea de nelinişte absolută redată într-un mod deosebit de către cei doi artişti.
Pe de-o parte, în „Marea umbră”, cadrul ales este o cameră întunecată, aparent fără nicio cale de ieşire în care un personaj static, pierdut în gândurile sale, nu face altceva decât să stea în faţa unui şemineu. Acel şemineu reprezintă singura încercare de a mai aduce un plus de mişcare în acest spaţiu închis, focul fiind elementul care doreşte animarea universului lipsit de viaţă.
Pe de altă parte, în „Plumb” , cadrul ales este unul înfricoşător pentru unii, un cavou în care se află şi câteva sicrie. Ideea de captivitate şi singurătate este sugerată prin acest spaţiu închis în care neliniştea sufletească domină. Lipsa de mişcare este redată prin repetarea lexemului-cheie, „plumb”, un element greu care stopează până şi scurgerea timpului. La Bacovia, orice cale de ieşire din acest univers mort lipseşte. Mişcarea aproape lipseşte, dar prin acel vânt parcă se încearcă dinamizarea cadrului blocat atât în timp cât şi în spaţiu.
Mai trebuie adăugat faptul că mai există un element comun între cele două creaţii: lipsa unei posibilităţi de evadare în mediul extern. Nu există niciun element prin care să fie sugerată o cale de trecere spre o altă lume, acest lucru exprimând starea sufletească lipsită de zbuciumul cotidian.
Consider că o altă analogie între cele două creații ar fi evidențierea oboselii, și anume, în poemul lui Bacovia este prezent destul de des termenul „plumb” - de unde și titlul- ce exprimă „greutate”, iar în tabloul lui Tischbein personajul se sprijină pe zid fixându-şi capul cu mâna şi dând impresia de odihnire după un efort mare. De asemenea, în poezia lui Bacovia, spațiul este reprezentat de un cavou - spațiu restrâns cu o singură ieşire- iar în tabloul lui Tischbein nu se observă nicio ieşire (probabil este în spatele privitorului de unde reiese o izolare a eului).
Aş mai putea afirma că dimensiunea neobişnuită a umbrei poate fi asociată cu ascensiunea sufletului omenesc către cer, către perfecțiune, deci către moarte, aceasta fiind evidențiată şi în opera lui Bacovia, însă aici ascensiunea este mai greu de realizat deoarece eul se înalţă cu „aripi de plumb”.
Universul poetic bacovian din creaţia „Plumb” se dezvoltă în jurul obsesiei stilistice a încremenirii vieţii datorată metalului residual amintit în titlu, însă detaliile subtile pe care autorul le introduce în opera sa fac posibilă încadrarea sa în cadrul simbolismului. Astfel de detalii pot fi uşor de comparat cu elemente ale altor creaţii, aparţinând unei arte diferite, cum ar fi pictura: „Marea umbră” de Johann Tischbein. La primul contact cu cele două creaţii, ele par să aparţină unor universuri total diferite, apocalipsa bacoviană în contrast cu comfortul aparent redat de pictura lui Johann. Lucrurile însă nu sunt atât de simple.
În viziunea mea, cele două creaţii evidenţiază un univers închis, aproape lipsit de viaţă în care singurele elemente motorii sunt realizate de elementele primordiale, vântul în cazul lui Bacovia şi focul în cazul lui Johann. Spun aproape lipsit de viaţă întrucât în ambele se poate găsi o conştiinţă ce raţionalizează în ce stare se găseşte însă nu poate schimba nimic datorită deznădejdii acute ce o înconjoară. Deşi scăparea este foarte aproape, crăpătura prin care bate vântul în cavoul din creaţia bacoviană şi şemineul ce radiază căldură, ce poate fi asemuit unui portal către o lume exterioară, copleşită de bunăstare din creaţia lui Tischbein există un element puternic ce le împiedică aventura. Asemenea acelei forţe ce ţine laolaltă protonii dintr-un atom, deşi aceştia ar trebui să se respingă datorită sarcinii lor identice, la fel conştiinţele sunt strâns legate de universul lor mort printr-un element extras din folclor: împăcarea cu soarta. La Bacovia, acest lucru este evidenţiat prin alăturarea cu decedatul, element profetic ce spulberă orice speranţă cât şi prin epitetul „aripile de plumb” ce desfiinţează ideea de evadare prin zbor. Deşi în creaţia lui Johann Tischbein elementele nu sunt atât de sumbre, ele nu duc lipsă de valoare simbolică. Umbra trupului individului învăluie spaţiul, alimentează refuzul de evadare în timp ce capul, ce reprezintă conştiinţa, stă deasupra elementului salvator aşteptând ca acesta să dispară pentru a putea fi asimilat complet de universul în care este închis.
Poezia „Plumb” este considerată o capodoperă a creaţiei bacoviene şi o culme a simbolismului românesc. În poezie există un motiv esenţial: moartea, redat prin sicriu, mort, somn, „dormeau adânc”, cavou, frig. Celelalte motive – amorul, tristeţea, singurătatea – sunt secundare, dar ajută la reliefarea ideii esenţiale de alunecare inevitabilă spre moarte, neant.
Cuvântul-cheie al poeziei este „plumb”, care are valoare de simbol, repetiţie şi epitet. În exprimarea „sicriele de plumb”, se sugerează nemişcare, încremenire; „amorul de plumb” sugerează o senzaţie de rece, aşa cum o sugerează şi paleta de culoare folosită de Tischbein în tabloul său.
Există la Bacovia câteva simboluri predilecte: negrul, albul folosite individual sau combinarea celor două rezultând griul, sunt culori care simbolizează moartea. Folosirea simbolică a culorii conduce la decromatizare. Bacovia se foloseşte de decromatizare pentru a crea atmosfera specifică textelor sale, o atmosferă dezolantă, un sentiment de pustietate sufletească, la fel ca în poezia „Plumb” sau aşa cum încercă şi Johann Tischbein în „Marea umbră”, prin mixtura celor câteva culori folosite.
Titlul poeziei este construit în jurul simbolului „plumb”, cuvânt care are drept corespondent în natură metalul, ale cărui trăsături specifice sugerează stări sufleteşti. Poezia „Plumb” este o confesiune lirică, eul liric exprimându-şi stările prin mărcile persoanei I singular în sintagma „stam singur”, care se regăseşte simetric la începutul versului al treilea din fiecare strofă. Imaginile surprinzătoare şi inedite dau o profundă semnificaţie stărilor sufleteşti exprimate, poetul alăturând simbolului „plumb” alte cuvinte, formând sintagme extrem de sugestive: „flori de plumb” (viaţă-moarte), „amor de plumb” (oboseala psihică, sentimente apăsătoare), „aripile de plumb” (imposibilitatea împlinirii idealului). Întreaga stare de spirit se concentrează în semnificaţiile celor trei cuvinte-cheie: plumb-cavou-singur. Pretextul sentimentului elegiac aparţine realităţii exterioare şi este moartea. De altfel, multe din cuvintele folosite în poezie fac parte din aria semantică a acestei noţiuni: sicrie, funerar, cavou, mort, plumb. Pot spune că şi Johann Tischbein reuşeşte să impresioneze la fel de mult, deşi nu se foloseşte de cuvinte pentru a-şi exprima trăirile. Motivul esenţial al poeziei este moartea redată printr-un cadru echivoc, melancolic. Tristeţea şi amărăciunea ce caracterizează starea eului se regăsesc în ansamblul ambiguu al pozei. Camera goală, întunecată şi ancenstrală accentuează sentimentul singurătaţii tragice. Imaginea personajului în care îşi susţine capul cu mâna, presupune o stare de meditaţie, o exteriorizare a ideii de alunecare spre neant. Lipsa oricărei alte persoane în imagine indică absenţa amorului pe care instanţa lirică îl invocă. Conceptul de poezie pură este sugerat prin simbolul „plumb”, reluat de şase ori exact în acelaşi loc, în cele două catrene, ca efect al cristalizării textului, ca mod de a sugera dimensiunea eternului printr-un absolut senzorial.
Universul poetic bacovian are la bază câteva motive specifice liricii simboliste. Este vorba, în primul rând, de motivul singurătăţii, preluat din romantism. Numai că, la Bacovia, solitudinea devine un sentiment sumbru, apăsător, asociat cu spaţiul camerei (izolarea) sau cu spaţii exterioare: parcul, străzile sau oraşul de provincie. În mulţime, eul poetic bacovian se simte înstrăinat, inadaptat, fără putinţă de comunicare cu ceilalţi, rătăceşte fără sens, cu gesturi absurde. Sentimentul inadaptării produce înstrăinarea şi dorinţa de evadare. Motivul solitudinii apăsătoare estel elementul de recurenţă în volumul de debut, din 1916: „Plumb”.
La fel ca în opera lirică a lui George Bacovia - „Plumb”, consider că şi în tabloul creat de Johann Tischbein - „Marea umbră”, motivul central ce stă la baza creaţiei este tot singurătatea, ascociat cu spaţiul închis, al camerei.
La nivel imaginativ, lectorul şi privitorul identifică imaginile auditive: „Scârţâiau coroanele de plumb” („Plumb”) şi trosnitul din timpul arderii lemnelor din foc („Marea umbră”). Toate acestea îmbracă atmosfera plină de tăcere a creatorului şi o valorifică.
În concluzie, deşi diferă ca poziţionare în timp, poezia simbolistă - „Plumb” de George Bacovia (1916, perioada interbelică - modernism) şi tabloul pictorului german Johann Tischbein, „Marea umbră” (1805, iluminismul european) se aseamănă extrem de mult în primul rând prin mesajul transmis pe de-o parte lectorului şi pe de altă parte privitorului – singurătatea, dar şi prin imaginile auditive şi vizuale create.
~ Sfârșit ~
Totodată, este de remarcat faptul că tema realizată de băieți a reușit sa motiveze mai puternic și echipa fetelor.
S-a dat tema:
