Şi când soarele începuse să „alunece” puternic pe cerul senin, Bac-ul mă aduse repede, repede cu picioarele pe pământ. Credeam că am scăpat? Nu, nici vorbă de aşa ceva. Îmi amintesc si acum săptămâna dinaintea „monstrului”: foi înşirate peste tot: fie cu formule, fie cu „kilometricele” comentarii şi ... din când în când, câte-un caiet la informatică (prietenii ştiu relaţia mea cu această materie!). Dar, până să mă dezmeticesc eu de mişcările sale (ale Bac-ului, desigur) a şi trecut ... Şi nu pot spune că sunt 100% mulţumită de rezultat, însă ... sunt extrem de mulţumită că am intrat facultatea pe care mi-o doream (una, dintre ... ca să fiu sinceră!): ASE, Facultatea de Finanţe, Asigurări, Bănci şi Burse de Valori, Bucureşti. Astfel, „smulgându-mă” din acest subiect, revin la ceva cu totul existenţial ... care mi-a „umbrit” într-un fel clasa a 12-a: EL. M-am şi mirat ... eu, responsabilitatea în persoană ... să trăiesc momente în care să spun: Ce lucrări? Ce dacă e criză? Ce contau toate ăstea dacă ... EL NU ERA LÂNGĂ MINE? EL căruia îi datorez supărări, bucurii duse până la extreme ... El, posesorul celui mai minunat zâmbet ... Hmmm, e complicat. Am început lent prin a „adulmeca” mirosul de vacanţă (căci aici rămăsesem!), prin plimbări scurte cu prietenii, prin alegerea unor cărţi care să îmi încânte imaginaţia ... până a venit rândul călătoriei în Italia. PS: Eu nu am ieşit niciodată din ţară, de aceea, am crezut că voi muri de emoţie ... Nu ştiu, dar când m-am văzut la vamă şi mai ales trecând de ea ... a fost ceva extraordinar. Deşi drumul a fost mai mult decât obositor, nu am încetat să privesc pe geam: "configuraţia peisajului stăpânea o altă geometrie ..."
Dimineaţa, când m-am trezit, am respirat „noul” aer. M-am simţit uşoară asemenea unei contemplaţii divine! Şi toate cele 14 zile le-am parcurs prin acelaşi sentiment: eram învăluită de nou ... şi recunosc, mi-a plăcut. Tare mult. (hi hi hi, abia aştept să mă întorc!)
*
Un alt moment al vacanţei care nu a trecut neobservat: ochii mei îl revedeau după ce timpul se scursese cu nesimţire şi chiar îşi făcuse loc între noi. ÎNTRE NOI! Am simţit cum totul are un sens. Da, atunci totul era clar, precis …
*
Şi iată-mă pe 10 septembrie 2011. Cu puţin înaintea începerii facultăţii. Nu am emoţii ... în privinţa necunoscutului, să spun aşa.
Nu îmi place toamna. Se întunecă aşa repede. Şi ... visele capătă parcă o nuanţă cenuşie ... dar, hei! Probabil că fiecare percepe toamna în felul său ...
Ps: Da, mi-e tare dor de orele de română! Şi mai ales ... de sfaturile doamnei profesoare ... care se „mulau” pe toate sufletele!
Şi mai departe: Radu, Lorena şi Andreea S.
Un comentariu:
Mădă, tot în... butoiul cu melancolie eşti? Nu ştiu cum se va... plia:)pe ASE! Mă bucur că ai (mai) citit şi vara asta. Să îmi spui ce şi cât vei mai citi ca studentă... S-auzim numai de bine!
Trimiteți un comentariu