Despre viaţa la medicină dentară la Facultatea de medicina si farmacie Oradea o pot rezuma în trei cuvinte: foarte tare frate.
În primul rând am descoperit că nu sunt singura care a dat şi în alt centru, mai bine clasat şi nu a intrat, ca mine sunt cel putin 70% din cei 53 de colegi ai mei, mai mult din aceştia cam vreo 90% au vrut tot medicină generală, deci trageţi voi concluzia.
În al doilea rând, să formulez un enunţ în care să dau dovadă că am terminat Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân, mă simt ca o persoană foarte bine pregătită printre nişte persoane foarte slab pregătite (mai frumos nici că pot spune). Este bine ştiut faptul că lauda de sine nu este ceva pozitiv, dar chiar nu mă laud. În fiecare zi mi se confirmă ori că deţin eu foarte multe informaţii mai ales din domeniul anatomiei, histologiei şi fiziologie, mai exact biologie de liceu, ori colegii mei sunt timizi şi nu vor să spună chiar dacă ştiu.
Acum am început să înteleg, de ce era atât de important sa acumulăm cât mai multă infrormaţie în liceu, deoarece acum îmi folosesc toate lucrurile învăţate, sau pe care ar fi trebuit să le învăţ pe la chimie, analiză matematică, fizică, informatică, biologie, LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ, şi scriu cu literă mare pentru că poate părea că nu-şi are locul. Dar de fapt este cea mai importantă, pe lângă biologie, care se înţelege de la sine, pentru că la acele ore am învăţat să ma exprim liber în faţa unei audienţe, am fost nevoită să învăţ să folosesc la un nivel destul de avansat Power point pentru diverse proiecte, să nu mai vorbesc despre sfaturile demne de luat în considerare dacă vreau sa fiu „o adevărată Lady” (am încheiat citatul, cine ştie cunoaşte).
Cu toate că mă simt bine în acest colectiv, îmi place ce învăţ, când cei de la catedră fac diverse aluzii despre meseria noastră (de medici stomatologi) eu rămân rece, nu-mi ating nici o coardă sensibilă. Nu pot să mă văd într-un cabinet, cu o freză în mână, lângă un pacient speriat şi cu gura căscată, nici dacă mă oblig. Nu zic că nu este frumoasă şi stomatologia (apropo nu se mai numeşte stomatologie, ci medicină dentară), spun doar că nu este locul meu aici. Voi trece la generală, fie prin transfer, fie prin prin admitere din nou la vară. Sunt dispusă să pierd un an, doar pentru asta!
În rest, Oradea este SUPERBĂ, cadrele didactice ok, colegele de cameră şi mai ok. Abia aştept prima sesiune!
Andreea Tiţoiu, Titzi pentru colegi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu