duminică, 9 noiembrie 2008

Vampirul Lili bântuie sala 22

Rezidenţii sălii 22 a Colegiului Naţional "Mircea cel Bătrân" au întâmpinat vineri, 7 noiembrie a.c., un oaspete cât se poate de neobişnuit. Se presupune că musafirul, deghizat în liliac, ar fi, de fapt, un vampir periculos.

Ne-am permis să-l botezăm Lili, cu toate că este posibil ca numele lui să fie cu totul altul (cine ştie? poate că-l cheamă Rumplestilskin...).

Am primit vestea existenţei acestei creaturi înspăimântătoare înainte de ora de psihologie. Elevii clasei a VI-a, predecesorii noştri, au avut grijă să ne avertizeze că nu suntem singuri în clasă, după care ne-au sfătuit să privim deasupra tablei, unde - surpriză! - liliacul nostru atârna, ameninţător. Zarva din clasă nu a fost pe placul lui, aşa încât a decis să ne sperie. A început să zboare prin sală, după care s-a instalat, comod, pe un alt perete.

Teama creată de misteriosul personaj a dispărut de îndată ce a început ora de psihologie. Unii dintre noi l-au privit cu simpatie pe Lili, considerând că acesta a venit pentru a-i ura "La mulţi ani!" Mădălinei, care a împlinit vineri frumoasa vârstă de şaptesprezece ani. Dar cine ştia dacă în spatele acestor nobile intenţii nu se ascundea o cruzime acerbă...

Lili a stat liniştit în timpul orelor. Această linişte a fost tulburată în pauze de către dragii noştri băieţi, care s-au amuzat copios lovind cu hârtii sărmana creatură, care a început să zboare haotic prin clasă. Cele mai multe dintre fete s-au speriat de fiorosul Lili, aşa încât au început să ţipe şi au părăsit în grabă clasa pentru a se refugia pe coridor. Restul au rămas în sală, protejându-şi podoaba capilară cu ajutorul glugilor sau al şepcilor sau râzând de "naivitatea" celorlalte.

Ţipetele disperate (uneori exagerate) ale domnişoarelor nu au perturbat numai liniştea (aparent) inofensivului nostru vampir, ci au alarmat toată şcoala. Domnii profesori au avut grijă să formuleze enunţuri de genul "E doar un liliac, ştiţi bine că nu vă poate face nimic, de ce vă agitaţi atât, că doar sunteţi copii mari...". Doar un liliac? Poftim? Ei chiar nu au auzit că există şi vampiri? E clar că Lili este vampir!

Aventura s-a sfârşit cu bine, căci niciunul dintre noi nu a făcut cunoştinţă cu colţii lui Lili. Dar cine ştie dacă nu-l vom reîntâlni luni, la şcoală?


Lăsând gluma la o parte... întâmplarea asta cu liliacul a avut farmecul ei!

12 comentarii:

Ioan Daniel Glodeanu spunea...

Câtă distracție... din păcate acesta ne-a părăsit! Sincer să fiu... nu cred că a fost deranjat de noi, dar după cum știți... dragostea trece prin stomac... =)) Trebuia să aveti mai multa grija de el.

Petra spunea...

:(( il vreau pe lili inapoi :((

C M spunea...

Draguţul de el ... a venit să-mi spună "La mulţi ani!" ...
Toate ca toate, dar sper ca azi la şcoală să nu-l mai văd. Nu-mi pot imagina cum a reuşit să intre în clasă.
Deci:"Lili întoarce-te de unde ai venit!"

Deea spunea...

:))multumesc celor care au scris, si au si precizat despre mine citez: "sau râzând de "naivitatea" celorlalte.".Sa speram ca ne va mai vizita:)) >:)

Iuly spunea...

D-abia aştept să ne mai facă o vizită:))... A fost tare amuzant;))

Anonim spunea...

Cum toate au un început, ma gandesc ce urmeaza?! (şobolani,păsări,broaşte, popândăi etc.) Ce mai... deschidem gradina zoo şi cu banii câştigaţi cumpărăm markere pt. tablă, nu permanente...

P.S: AR fi tare dacă Lili ar chema încă 10 ca el...

Adolescent_Club spunea...

P R O P U N E R E:

să fie ... Lili incipitul romanului pe care ziceaţi că-l scrieţi despre voi!!!!!!!!!!!

Continuaţi ceea ce a început Otilia!

Succes!

Grațiela spunea...

Dany, ce vrei sa spui?=)) Cu dragostea trece prin stomac, in contextul asta? Te-ai indragostit prea tare de liliac de l-ai ... papat? :))

PS: Chiar vroiam sa zic ca a venit sa ii zica Madalinei "La multi ani!" dar mi-a luat-o Andreea inainte...

Informaticienii 2007 spunea...

Nu, vroiam sa spun... ca oricat ne iubeste el pe noi, nu poate sta in clasa. I se face foame.

Adela spunea...

lili? unde-i lili? :((((

Deea spunea...

liliii nu ne-a mai mai dat nici un semn:(...cred ca s-a suparat pe baieti...X(!

daniela~georgiana spunea...

Cea mai distractivă zi...Lili..vino înapoi!!:(((