joi, 24 noiembrie 2011

Medicină...de urgenţă!

Despre viaţa la medicină dentară la Facultatea de medicina si farmacie Oradea o pot rezuma în trei cuvinte: foarte tare frate.

În primul rând am descoperit că nu sunt singura care a dat şi în alt centru, mai bine clasat şi nu a intrat, ca mine sunt cel putin 70% din cei 53 de colegi ai mei, mai mult din aceştia cam vreo 90% au vrut tot medicină generală, deci trageţi voi concluzia.

În al doilea rând, să formulez un enunţ în care să dau dovadă că am terminat Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân, mă simt ca o persoană foarte bine pregătită printre nişte persoane foarte slab pregătite (mai frumos nici că pot spune). Este bine ştiut faptul că lauda de sine nu este ceva pozitiv, dar chiar nu mă laud. În fiecare zi mi se confirmă ori că deţin eu foarte multe informaţii mai ales din domeniul anatomiei, histologiei şi fiziologie, mai exact biologie de liceu, ori colegii mei sunt timizi şi nu vor să spună chiar dacă ştiu.

Acum am început să înteleg, de ce era atât de important sa acumulăm cât mai multă infrormaţie în liceu, deoarece acum îmi folosesc toate lucrurile învăţate, sau pe care ar fi trebuit să le învăţ pe la chimie, analiză matematică, fizică, informatică, biologie, LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ, şi scriu cu literă mare pentru că poate părea că nu-şi are locul. Dar de fapt este cea mai importantă, pe lângă biologie, care se înţelege de la sine, pentru că la acele ore am învăţat să ma exprim liber în faţa unei audienţe, am fost nevoită să învăţ să folosesc la un nivel destul de avansat Power point pentru diverse proiecte, să nu mai vorbesc despre sfaturile demne de luat în considerare dacă vreau sa fiu „o adevărată Lady” (am încheiat citatul, cine ştie cunoaşte).

Cu toate că mă simt bine în acest colectiv, îmi place ce învăţ, când cei de la catedră fac diverse aluzii despre meseria noastră (de medici stomatologi) eu rămân rece, nu-mi ating nici o coardă sensibilă. Nu pot să mă văd într-un cabinet, cu o freză în mână, lângă un pacient speriat şi cu gura căscată, nici dacă mă oblig. Nu zic că nu este frumoasă şi stomatologia (apropo nu se mai numeşte stomatologie, ci medicină dentară), spun doar că nu este locul meu aici. Voi trece la generală, fie prin transfer, fie prin prin admitere din nou la vară. Sunt dispusă să pierd un an, doar pentru asta!

În rest, Oradea este SUPERBĂ, cadrele didactice ok, colegele de cameră şi mai ok. Abia aştept prima sesiune!

Andreea Tiţoiu, Titzi pentru colegi!

duminică, 9 octombrie 2011

Student la Marketing - prima saptamana!

Luni nerabarea atinsese cote maxime, nu am asteptat nici ora sase dimineata si deja eram in picioare pregatindu-ma pentru prima mea zi de student. Am ajuns cu jumatate de ora inainte si asteptam sa intre primul profesor pe usa amfiteatrului. Dupa cateva minute trecute de 7:30, pe usa a intrat doamna profesor de finante. Extrem de apropiata de noi, foarte calma, placuta, ne-a prezentat pe scurt materia ce o vom studia timp de 14 saptamani, dupa care am trecut la mici probleme administrative. A fost primul LIKE! :)) 
Imediat dupa ora de finante, au urmat doua ore de matematica - analiza (curs, apoi seminar). Materia mi s-a parut accesibila si a fost pentru prima data cand am realizat cat de util mi-a fost profilului de matematica-informatica studiat in liceu. De asemenea, doamna profesor a explicat pas cu pas ceea ce preda la tabla si completa cu mici explicatii pentru uituci sau cei care nu mai facusere matematica de doi, trei, patru sau chiar sase ani. La seminar am lucrat aplicatii in concordanta cu teoria predata si am primit... tema! Da, da... in facultate se mai dau teme si isi au o parte din nota finala. A fost al doilea LIKE!
Ultima ora pe ziua de luni a fost cea de contabilitate. Foarte multe nu au fost de spus, pentru ca era pozitionat seminarul in orar inainte de curs, asa ca am profitat de ocazie sa ne cunoastem mai bine si sa ne alegem seful de grupa. Colegii mi-au acordat increderea lor si astfel continui traditia din liceu si sunt seful grupei 1708! 
Desi a fost o zi plina... a meritat din plin. Era sa uit: si la contabilitate am dat un LIKE foooarte mare!

Marti am inceput la o ora mai accesibila (9:00) cu bazele contabilitatii. Mi s-a parut foarte interesant modul de predare, diferit de cel din liceu, pentru ca la informatiile receptate de la profesor, mai aveam si un suport bazat pe o prezentare ppt. Datorita faptului ca am fost la concursul de la Viena, unele imformatii imi erau cunoscte si astfel am inteles extrem de bine ceea ce era transmis de la doamna profesor.
Imediat dupa a urmat... microeconomia! Cu adevarat prima provocare! Am dat din prima zis un fel de lucrare de control, in care eram pusi in situatia de a comenta afirmatiile unor economisti. Cum baza de informatii era destul de subreda la toti, a fost destul de interesant sa citim apoi de am scris :)) Desi prima senzatia a fost de frica, incet a fost inlocuita cu o senzatie de fericire - avem un super prof de microeconomie de la care avem enooorm de invatat! Inca un LIKEEEE!
Urma ora de psihologie. In minte imi aparure inevitabil intrebarea: Oare ce bazaconii o sa facem la psihologie? Ei bine... nu facem bazaconii! Materia e mai mult decat interesanta si e bazata in mare proportie pe marketing. Primele cursuri si seminarii o sa fie despre psihologia multimilor, manipulare vs. persuasiune, etc. MEGA LIKEEEE!

Miercuri - zi libera. 

Joi am inceput la 12:00 cu un curs de microeconomie <3 Nu credeam ca pot sa invat atatea lucruri in 80 de minute. Atatea notiuni vagi din liceu, au fost acum expuse atat de practic incat pot spune ca sunt capabil sa le reproduc fara sa mai citesc altceva. De asemenea, ne-au fost ridicate foarte multe probleme economice, pe care noi le credeam corecte si erau gresite si invers. De cate ori v-a venit in minte faptul ca este corect sa iei de la bogati si sa dai la saraci? Mie de foarte multe ori. Problema este urmatoarea: de unde stim noi ca ultilitatea pierduta a unui dolar a celui bogat este mai mica decat utilitatea castigata a unui dolar de catre cel sarac? Cine suntem noi sa decidem asta? In functie de ce putem decide? Sau si mai practic: tu ai trei plasme in casa, iar un hot iti sustrage dintre ele plasma din sufragerie. In timpul procesului, hotul afirma ca plasma ii este mai folositoare lui pentru ca nu are niciuna si are multi copii. Daca am fi siguri ca utilitatea castigata a hotului este mai mare decat utilitatea pierduta a proprietarului de drept, judecatorul l-ar putea elibera pe hot. 
Dupa o ora extrem de interesanta, din care eu nu v-am prezentat decat 1%, a urmat un seminar de management, unde, din cauza lipsei bazei de informatii de la curs (aceasi poveste: seminar inainte de curs), nu am avut foarte multe de facut. Doamna profesor insa merita un LIKEEE! :D
Ultima ora din aceasta zi era de engleza. Datorita unei sedinte puse fix in ora noastra, n-am perecut impreuna decat 10 minute, insuficient sa-mi pot face o parerea despre materie sau prof.

Vineri am avut doua cursuri: management si psihologie. Desi in mare parte au fost notiuni de teorie, ele au fost imbinate extrem de bine cu lucruri aplicative. Domnul profesor de psihologie, doar din doua povesti, ne-a facut pe toti sa cautam disperati una dintre cartile de citit pentru examen! LIKE si pentru ziua de vineri.

In mare parte sunt foarte multumit de alegerea facuta si desi avem foarte multe de citit, de lucrat, ma pronunt incantat. Sper sa nu-mi schimb pararea!

miercuri, 14 septembrie 2011

Lista finală - unde ne vom regăsi studenți

Aldescu Bogdan - Universitatea Titu Maiorescu, Facultatea de medicină, București

Bogdan Andreea - Universitatea Politehnica, Facultatea de Energetică, București

Cebuc Olguța
- Școala sanitara postliceală Antim Ivireanul, Rm. Vâlcea

Chirca Mădălina
- Academia de studii economice, Facultatea de Finanțe, asigurări, bănci și burse de valori, București

Constantinescu Alina
- Universitatea din Pitești, Facultatea de Științe ale Educației, Asistență managerială și secretariat, Pitești

Curcă Lorena
- Universitatea Lucian Blaga, Facultatea de drept Simion Bărnuțiu, Sibiu

Diaconeasa Andrei
- Universitatea din București, Faculatea de informatică, București

Dobra Petruța
- Universitatea Lucian Blaga, Facultatea de drept Simion Bărnuțiu, Sibiu

Duca Flavius
- Universitatea Lucian Blaga, Facultatea de inginerie, Ingineria Transporturilor, Sibiu

Dumitrescu Ana-Maria
- Universitatea Lucian Blaga, Facultatea de inginerie, Inginerie si management, Sibiu

Gheghinoaica Johana
- Academia de studii economice, Facultatea de Relații economice internaționale, București

Glodeanu Daniel
- Academia de studii economice, Facultatea de Marketing, București

Gușoi Codruț
- Universitatea din București, Faculatea de informatică, București

Ilinca Lavinia
- Universitatea din București, Faculatea de informatică, București

Lungulescu Denis
- Universitatea Lucian Blaga, Facultatea de Științe economice, Contabilitate și informatică de gestiune, Sibiu

Mihalache Georgiana
- Universitatea Lucian Blaga, Facultatea de medicină, Tehnică dentară, Sibiu

Modrescu Diana
- Academia de studii economice, Facultatea de Finanțe, asigurări, bănci și burse de valori, București

Petrescu Eduard
- Universitatea Politehnica, Facultatea de Electronică, Telecomunicații și tehnologia informației, București

Poenaru Radu
- Universitatea Politehnica, Facultatea de Automatică și calculatoare, București

Popescu Alice
- Academia de studii economice, Facultatea de Cibernetică, statistică și informatică economică, București

Preoteasa Andreea
- Universitatea din București, Faculatea de matematică și informatică, București

Răboacă Bogdan
- Universitatea Politehnică, Facultatea de construcții hidrotehnice, Timișoara

Șarpe Adela
- Universitatea din București, Facultatea de drept, București


Șuiu Andreea
- Imperial College London, Chemistry with Molecular Physics, Londra

Tițoiu Andreea
- Universitatea din Oradea, Facultatea de medicină dentară, Oradea

Traistaru Amanda
- Universitatea națională de educație fizică și sport, Faculatatea de Kinetoterapie, București

Tudor Iuliana
- Universitatea Politehnică, Facultatea de Inginerie electronică și telecomunicații, București

Vîlcu Lavinia
- Universitatea Lucian Blaga, Faculatea de medicină, Sibiu

Vlăduț Andrei
- Universitatea din București, Departamentul de tehnologii, București


Statistici:


Domeniu de invatamant:
Economie - 7
Inginerie - 7
Informatică - 4
Drept - 3
Medicină - 7
Tehnologii - 1

Instituții de învătământ:
Academia de studii economice - 6
Universitatea Lucian Blaga - 7
Universitatea din București - 5
Universitatea Politehnica din București - 4
Imperial College London - 1
Universitatea din Pitești - 1
Universitatea din Oradea - 1
Școala sanitara postliceală Antim Ivireanul - 1
Universitatea Titu Maiorescu - 1
Universitatea națională de educație fizică și sport - 1
Universitatea Politehnica din Timisoara - 1

Orașe:
București - 17
Sibiu - 7
Londra - 1
Pitești - 1
Rm. Vâlcea - 1
Timișoara - 1
Oradea - 1

Clasificare:
Universitați de cercetare avansată și educație - 16
Universități de educație și cercetare științifică - 8
Universități centrate pe educație - 3
Neclasificate - 2


sâmbătă, 10 septembrie 2011

Mireasma TA e peste tot!


Şi când soarele începuse să „alunece” puternic pe cerul senin, Bac-ul mă aduse repede, repede cu picioarele pe pământ. Credeam că am scăpat? Nu, nici vorbă de aşa ceva. Îmi amintesc si acum săptămâna dinaintea „monstrului”: foi înşirate peste tot: fie cu formule, fie cu „kilometricele” comentarii şi ... din când în când, câte-un caiet la informatică (prietenii ştiu relaţia mea cu această materie!). Dar, până să mă dezmeticesc eu de mişcările sale (ale Bac-ului, desigur) a şi trecut ... Şi nu pot spune că sunt 100% mulţumită de rezultat, însă ... sunt extrem de mulţumită că am intrat facultatea pe care mi-o doream (una, dintre ... ca să fiu sinceră!): ASE, Facultatea de Finanţe, Asigurări, Bănci şi Burse de Valori, Bucureşti. Astfel, „smulgându-mă” din acest subiect, revin la ceva cu totul existenţial ... care mi-a „umbrit” într-un fel clasa a 12-a: EL. M-am şi mirat ... eu, responsabilitatea în persoană ... să trăiesc momente în care să spun: Ce lucrări? Ce dacă e criză? Ce contau toate ăstea dacă ... EL NU ERA LÂNGĂ MINE? EL căruia îi datorez supărări, bucurii duse până la extreme ... El, posesorul celui mai minunat zâmbet ... Hmmm, e complicat. Am început lent prin a „adulmeca” mirosul de vacanţă (căci aici rămăsesem!), prin plimbări scurte cu prietenii, prin alegerea unor cărţi care să îmi încânte imaginaţia ... până a venit rândul călătoriei în Italia. PS: Eu nu am ieşit niciodată din ţară, de aceea, am crezut că voi muri de emoţie ... Nu ştiu, dar când m-am văzut la vamă şi mai ales trecând de ea ... a fost ceva extraordinar. Deşi drumul a fost mai mult decât obositor, nu am încetat să privesc pe geam: "configuraţia peisajului stăpânea o altă geometrie ..."

Dimineaţa, când m-am trezit, am respirat „noul” aer. M-am simţit uşoară asemenea unei contemplaţii divine! Şi toate cele 14 zile le-am parcurs prin acelaşi sentiment: eram învăluită de nou ... şi recunosc, mi-a plăcut. Tare mult. (hi hi hi, abia aştept să mă întorc!)

*

Un alt moment al vacanţei care nu a trecut neobservat: ochii mei îl revedeau după ce timpul se scursese cu nesimţire şi chiar îşi făcuse loc între noi. ÎNTRE NOI! Am simţit cum totul are un sens. Da, atunci totul era clar, precis …

*

Şi iată-mă pe 10 septembrie 2011. Cu puţin înaintea începerii facultăţii. Nu am emoţii ... în privinţa necunoscutului, să spun aşa.

Nu îmi place toamna. Se întunecă aşa repede. Şi ... visele capătă parcă o nuanţă cenuşie ... dar, hei! Probabil că fiecare percepe toamna în felul său ...


Ps: Da, mi-e tare dor de orele de română! Şi mai ales ... de sfaturile doamnei profesoare ... care se „mulau” pe toate sufletele!

Şi mai departe: Radu, Lorena şi Andreea S.



vineri, 20 mai 2011

"Mândrie şi prejudecată" de Jane Austen

"Orgoliul şi mândria sunt lucruri diferite, deşi de cele mai multe ori aceste cuvinte sunt tratate drept sinonime. O persoană poate fi mândră, fără să aibă pic de orgoliu. Mândria se raportează mai degrabă la propria părere de sine, în vreme ce orgoliul este legat de modul în care am vrea să fim văzuţi de ceilalţi."






Lavinia Ilinca

Doamna Bovary - Gustave Flaubert



Lavinia Vilcu

Dans cu o carte - "Cartea viselor" de Jack Kerouac

Motto: "Nu lăsa visele să piară, pentru că dacă visele mor, viața nu este decât o pasăre cu aripi rupte care nu mai poate să zboare" - Langston Hughes



Constantin Codruț Gușoi

Dans cu o carte

Motto : "Visele trăite în doi alcătuiesc cele mai frumoase amintiri" ( Marc Levy)




Adela Sarpe

,,Invitaţia la vals" - Mihail Drumeş


Iubirea e nesăţioasă , de un egoism sălbatic , vrea să-i sacrifici tot, fără a-i cere nimic în schimb, mulţumindu-te doar cu ceea ce-ţi oferă . Eu am râvnit totul, pentru că-ţi dădusem totul. Oricum, ceva mai bun decât mine nu puteam să-ţi dau. De aici a pornit eroarea, de la acest schimb în aparenţă just. Dar ce experienţă aveam, de unde să ştiu că iubirea dintre două fiinţe nu e egală, că balanţa atârnă când într-o parte, când într-alta după imponderabile de care rar ne dăm seama. În cazul nostru, balanţa atârna în favoara ta, lanţurile cu care mă încătuşai erau mai puternice decât ale mele.


Sunt cărţi pe care le iubeşti după 3 capitole… şi cărţi pe care le iubeşti dupa prima frază.

Tudor Iuliana

Nuntă în cer - Mircea Eliade

Crezusem până atunci că la dragostea noastră nu se mai putea adăuga nimic.(...) Amândoi alcătuiam o pereche desăvârşită, creaţi unul pentru altul, meniţi să creştem şi să murim împreună.(...) Poate că numai o dată la mii de ani taina unirii se mai întâlneşte atât de desăvârşit...

„Nuntă în cer” – Mircea Eliade


Curcă Maria Lorena


Din cauza unor probleme tehnice am decis să postez şi textul citat în filmuleţ.

Pe fundalul obscur şopteau regrete, cu vocile tulburătoare, toate amintirile din mine, adunând sub acorduri de pian clipele de rămas bun.

M-am simţit atunci ca în romanul „Nuntă în cer lui Mircea Eliade, în cadrul căruia unul dintre personaje mărturisea: „ De a doua zi a început ceasul patetic şi plenar al dragostei. N-am încercat şi nici n-am simţit de atunci nevoia să scap din încântarea aceasta care mă vrăjise. Fiinţa mea întreagă era înecată, Tot ce crezusem mai înainte despre dragoste, despre voluptate, despre libertate mi se părea acum pueril, superficial, aproape vulgar.”

M-am lăsat sedusă de poveste „nunţii în cer”, de bucuria exotică a iubirii desăvârşite...compusă parcă de harpele muzei Caliopia. Dorinţele-mi înecate în neagra noapte păreau a răsări din adânca intimitate a minţii eliadiene... şi-am evadat în trecut, în imaginaţie, în mister.

Romanul „Nuntă în cer” al lui Mircea Eliade adună sub numitorul mitic al iubirii două confesiuni simetrice şi odată cu acestea „recreează” ecoul duios al memoriei, dimensiunea mistică a sentimentului prim.

Pe de o parte se conturează idila lui Mavrodin cu Ileana, iar pe de altă parte capătă noi dimensiuni relaţia Lenei cu Hasnaş. Totuşi, cei doi bărbaţi se consideră concomitent ”Sufletul pereche” al I-Lenei, însă niciunul dintre ei „nu a putut fi fericit până la sfârşitul vieţii sale” alături de această femeie.

Singurul motiv pentru care firul romanului se îndreaptă către acest „lucru cu desăvârşire straniu” este reprezentat de gestul nepremeditat al entităţii feminine de a-şi părăsi partenerul. Se poate discuta în acest sens despre nepotrivire de destin în planul comun al existenţei, însă ar fi nedrept din partea mea să judec inegalabila decizie a damei din roman, deoarece reacţia interioară a femeii este fuga, însă contextual aceasta se converteşte într-o fugă ocrotitoare pentru bărbat.

Există însă o simbioză între gestul cugetat...sau pripit al femeii şi impactul pe care decizia sa l-a avut asupra celor doi bărbaţi importanţi din viaţa ei.

Este important de menţionat faptul că uniunea personajelor nu se destramă ca efect al unei iubiri sfârşite, dimpotrivă: sentimentul iubirii se lasă cuprins în delirul voalat metafizic, spre o împlinire dincolo de contingent, într-o lume transcendentă, în Cer, în aeternum.

Această afirmaţie este perfect susţinută de confesiunea lui Mavrodim: „ Şi nădăjduiam într-una, nădăjduiam nebuneşte, nu mă puteam convinge definitiv că Ileana plecase. Uneori, când umblam pe stradă cu capul plecat, mă îneca, brusc, o mare emoţie, o nelinişte caldă topidu-mi răsuflarea: dacă Ileana se află acum în faţa mea, la câţiva paşi, în dreptul vreunei vitrine, poate, şi ridicând brusc ochii am s-o întâlnesc? Mi-era teamă să-mi înalţ privirile. Prelungeam cât mai mult nădejdea şi panica aceea. Era o suferinţă de care nu voiam să fug, amară şi mângâietoare în acelaşi timp.

Cert este faptul că oamenii se aruncă în hazardul iubirii cu sufletul deschis şi cu raţiunea întunecată şi de aceea ajung să sufere... însă trebuie să recunosc că următoarea aserţiune, emisă de autorul Mircea Eliade, are valoare de adevăr : ”Cred că ţi-ar fi imposibil să nu te îndrăgosteşti. Cu o condiţie: SĂ NU TRIŞEZI!

-273,15


Vlăduț Andrei Cosmin
Diaconeasa Andrei
Poenaru Radu Constantin
Lungulescu Dumitru Denis
Petrescu Teodor Edward

"Pânza de păianjen" de Cella Serghi




Bogdan Elena - Andreea

Codul Lui DaVinci


Aldescu Bogdan Gabriel

Dans cu o carte - "Dama cu camelii" de Alexandre - Dumas - fiul




Madalina Chirca

Mananca, Roaga-te, Iubeste

"Căsătoria e o stranie combinaţie de vis şi realitate, iar noi, cuplurile, ne petrecem viaţa încercând să negociem graniţa dintre cele două. Am să spun asta, pentru că este, cred, cea mai importantă informaţie din carte:căsătoria nu e un joc pentru oameni tineri"-Elizabeth Gilbert


Roibu Iulia Maria

Dans cu o carte- Jane Eyre de Charlotte Brontë

Motto: “Imi dau seama că trebuie să plec şi e ca şi când mi-aş da seama că trebuie sa mor” (Charlotte Brontë)


Diana Modrescu

Cum să fii o LADY - Candace Simpson-Giles









Georgiana Mihalache

DANS CU O CARTE:NOSTALGIA DE MIRCEA CARTARESCU


Cebuc Maria Olguța

Maitreyi


Gherghinoaica Iohana Alexandra

FATA CU PORTOCALE


Constantinescu Elena Alina

Dans cu o carte- "Apa pentru elefanti" de Sara Gruen


Dumitrescu Ana Maria

TITANIC VALS- TUDOR MUSATESCU


Preoteasa Andreea Emilia

Dans cu o carte - Tess d'Urberville de Thomas Hardy


Popescu Mădălina-Alice

joi, 19 mai 2011

Un ultim ramas bun

Dragostea în vremea holerei de Gabriel Garcia Marquez



Andreea Tițoiu

Dans cu o carte - "La răscruce de vânturi" de Emily Brontë



Link către alte câteva pasaje favorite aici.

Versiunile originale ale melodiilor:


Andreea-Otilia ȘUIU

luni, 21 martie 2011

Rezultate la olimpiadele scolare

Andreea Suiu - Premiul I, Olimpiada Judeteana de Chimie
Andreea Suiu - Mentiune, Olimpiada Nationala de Chimie
prof. Cristina Goran
Daniel Glodeanu - Premiul III, Olimpiada Nationala a Sportului Scolar, sectiunea handbal, faza judeteana
prof. Maria Mihai
Radu Poenaru - Premiul II, Olimpiada Judeteana de Matematica (calificat la Olimpiada Nationala de Matematica)
prof. dr. Catalin Pana
Madalina Chirca - Premiul II, Olimpiada Judeteana de Limba si Literatura Romana
Lorena Curca - Premiul III, Olimpiada Judeteana de Limba si Literatura Romana
prof. Luminita Manescu
Daniel Glodeanu - Premiul III, Olimpiada Judeteana de Stiinte Socio-Umane, Economie
prof. dr. Adrian Luca
Daniel Glodeanu - Premiul II, Olimpiada Judeteana de Informatica
Andrei Diaconeasa - Premiul III, Olimpiada Judeteana de Informatica
Radu Poenaru - Mentiune, Olimpiada Judeteana de Informatica
prof. dr. Ana-Maria Arisanu, prof. Malina Loghin, prof. dr. Antonia Haller

luni, 21 februarie 2011

Concursul Interjudetean de programare INFO-OLTENIA (Slatina, 18-19 februarie 2011)


Proba individuala :
Premiul I -Andrei Vacaroiu, Cls XI-a,Prof.Ovidiu Dumitrescu
Premiul II -Alexandru Corman, Cls X-a, Prof.Ana-Maria Arişanu, Mălina Loghin
Premiul III -Gabriel Drăgan, Cls IX-a, Prof. Ovidiu Dumitrescu
Menţiune -Valentin Modan, Cls IX-a,Prof. Mălina Loghin, Ana-Maria Arişanu
Menţiune -Andrei Roman, Cls XI-a, Prof. Mălina Loghin, Ana-Maria Arişanu
Menţiune -Ionuţ Suciu, Cls IX-a,Prof. Mălina Loghin
Menţiune -Alexandru Palcuie, Cls X-a, Prof. Ana-Maria Arişanu, Mălina Loghin
Menţiune -Andrei Diaconeasa, Cls XII-a, Prof. Ana-Maria Arişanu
Menţiune -Ioana Murgan, Cls X-a, Prof. Ana-Maria Arişanu, Mălina Loghin
Proba pe echipe : (XI-XII)
Premiul I -Andrei Vacaroiu, Florin Oprea, Cls XI-a, Prof. Ovidiu Dumitrescu
Proba pe echipe : (IX-X)
Premiul III -Alexandru Palcuie, Ionuţ Suciu, Cls X-a, Cls IX-a,Prof. Ana-Maria Arişanu, Mălina Loghin
F E L I C I T Ă R I E L E V I L O R Ş I P R O F E S O R I L O R !!!

duminică, 20 februarie 2011

Şi ... am ajuns la ultima olimpiadă de limba şi literatura română!



REZULTATE


Chirca Mădălina XII CN Mircea cel Bătrân 110

Curcă Lorena XII CN Mircea cel Bătrân 108

Roșu Florina XII CN Mircea cel Bătrân 108

Popescu Laura XII CN Mircea cel Bătrân 106

Vlad Grațiela XII CN Mircea cel Bătrân 106

Oprea Evelyn XII CN Mircea cel Bătrân 100